Business | Test2

Category Archives: Business

Techsylvania 2015: despre Product Managerii din IT

De | Business, Evenimente | Niciun Comentariu

Product Manager Techsylvania
Când am ajuns la Techsylvania la Casa de Cultură a Studenților lumea era încă în pauză între paneluri, deși întârziasem puțin. M-am întâlnit cu câțiva colegi din online și am schimbat două vorbe despre eveniment. Aceștia au apreciat mult calitatea conținutului pe care l-au primit în cele două zile și mi-au spus că le-au fost depășite așteptările.

M-am grăbit să nu ratez panelul.

Pe scenă au intrat:

Speakerii au început să discute despre rolul și calitățile unui Product Manager de succes într-o companie de IT. Mai jos am reprodus răspunsurile lor care mi s-au părut chiar interesante: Citeste tot

Cum să fii mai performant la muncă și în business

De | Business, Inspiraţional | 3 Comentarii

cum sa fii mai performant
Țoti oamenii de afaceri își doresc de la ei și de la angajați să fie mai performanți la muncă și în business. Din păcate, majoritatea greșesc fundamental cu privire la modul în care abordează performanța. În continuare, cadou de ziua mea, am să-ți spun unde greșești și ce să faci diferit.

Greșelile în abordarea performanței

Prima greșeală pe care o faci atunci când dorești să îmbunătățești performanța profesională este că te concentrezi doar asupra modului în care îți investești timpul și energia.

Într-un articol foarte bun de la Harvard Business Review este prezentat faptul că pentru a crește performanța este important să îți îndrepți atenția și asupra modului în care te reîncarci de energie, nu doar cum o consumi.
Citeste tot

Viteza unei echipe

De | Business | Niciun Comentariu

Sunt doua citate cunoscute care vorbesc despre viteza de progres a unei echipe: “speed of the leader is the speed of the team” și „You’re only as fast as your slowest team member”.

Gândindu-mă la cele două citate mi-am dat seama că ambele sunt parțial adevărate, însă luate împreună prezintă imaginea completă.

Imaginează-ți o mașină cu putere mică, având o rulotă mare după ea. Cât de repede crezi că circulă? La fel este în cazul unui lider fără viteză și cu o echipă de oameni slabi. Abia se mișcă. Citeste tot

Este relevantă secția de management în facultăți?

De | Business | Niciun Comentariu

facultati managementDupă experiența anilor de facultate, cu prea multă teorie și prea puțină practică, mi-am format o părere cu privire la utilitatea secției de management în facultăți. Mi-am propus să dezbat acest subiect pe blog, cu ocazia interviului pe care l-am oferit Societății Academice de Management din România.

1. Poate o universitate să producă un bun manager pentru sectorul privat?

Da, o universitate poate să producă un bun manager. Conceptele teoretice predate au aplicabilitate dovedită. Cu toate acestea, consider că facultățile de management din România nu reușesc să producă manageri. 

Pentru ca secția de management a facultăților să producă manageri consider că este importantă îmbunătățirea următoarelor aspecte:

     A. O selectie mai bună a studenților

Propun să nu se mai accepte la secția de management studenți fără experiență de business/voluntariat. Aș introduce ca și criteriu de intrare “minimum 3 ani experiență în business sau voluntariat” sau dovada unei poziții formale de management într-o companie/ONG.

     B. Un program de „predare” orientat 100% spre învățare experențială, prin jocuri de rol și studii de caz

Managementul implică prin definiție coordonare și organizare, concepte care nu pot fi învățate doar din teorie. Coordonarea unei echipe se invață lucrând practic, în situații date de conducere.

De asemenea, aș vrea să amintesc un citat despre învățare care imi place foarte mult: “Tell me and I forget, teach me and I may remember, involve me and I learn.” Benjamin Franklin.

     C. O selecție mai bună a profesorilor

Aș propune ca și criteriu de selecție a profesorilor „minimum 5 ani experiență de management” pentru a putea preda.

Citeste tot

Feedback și backbrief

De | Business | Niciun Comentariu

backbrief si feedbackÎn team building-ul național din această vară al IAA YP România, am avut ocazia să cunosc un trainer diferit față de toți cei pe care i-am cunoscut până acum. Acesta este cadru militar, are în subordine peste 80 de persoane și este pasionat de training. Pe parcursul celor 2 zile petrecute împreună ne-a ajutat să înțelegem cum funcționează procesele de management și leadership în armată. 

Am fost plăcut surprins să aflu că înainte de toate trainerul pune valoare pe relația cu subalternii și că are sarcină de lucru să-i cunoască mai îndeaproape pe fiecare. Aceasta a fost prima lecție de leadership pe care ne-a prezentat-o. De asemenea, ne-a vorbit și despre management și modalitatea în care se primește o comandă și cum se face delegarea sarcinilor. Unul dintre conceptele care mi-au plăcut cel mai mult a fost cel de backbriefing. Această acțiune se referă la oferirea unui feedback de preluare de comandă, prin care persoana delgată să realizeze o misiune trebuie să prezinte ceea ce a înțeles din sarcina primită și să explice care consideră că este planul de acțiune cel mai potrivit pentru acel caz. Mi-am dat seama că datorită termenelor strânse pe care le-am avut pe proiecte, n-am acordat suficientă atenție feedbackului sau n-am făcut backbriefing. De multe ori acest lucru s-a întors împotriva mea, fiind nevoie sa reparăm ca echipă unele greșeli de neînțelegere clară a sarcinilor. Mi-am propus ca de acum încolo să fiu mult mai atent la feedback și să acord mai mult timp backbriefing-ului.

Dacă în companiile civile, cum le denumea trainerul, aceste lucruri esențiale sunt opționale, în armată totul este procedurat și obligatoriu. Urmând acest exemplu, începând de astăzi, backbriefing-ul este obligatoriu. 

Articol scris pentru 24-FUN

Dezvoltăm mediul de business prin „afaceri în serie”

De | Business, Inspiraţional | Niciun Comentariu

Una din dorințele personale este aceea de a schimba în bine România prin dezvoltarea mediului de business. Acest lucru mă determină să caut continuu strategii prin care să-mi ating scopul. Discutând cu o amică despre concurență mi-a venit o idee care am spus că merită împărtășită.

Înainte să-ți spun despre ce este vorba, doresc să redau un citat care mi-a plăcut și pe care l-am preluat de pe blogul lui Radu Georgescu:

Life is pretty simple: You do some stuff. Most fails. Some works. You do more of what works. If it works big, others quickly copy it. Then you do something else. The trick is in the doing something else.

Acest citat definește cel mai bine stilul de business al antreprenorilor în serie, cei care dezvoltă afaceri după afaceri, pe care le vând după ce le cresc la un nivel profitabil și atractiv pentru investitori. Prin a ne însuși acest tip de gândire de “afaceri în serie” putem contribui semnificativ la dezvoltarea ecosistemului de business.

Ideea mea se bazează exact pe principiul antreprenorului în serie. Am observat că atunci când se dezvoltă un business nou și cu potențial, despre care începe lumea să vorbească, apar destul de repede și competitori care vor copia modelul. Odată cu apariția concurenței, consumatorii și mediul de business au și mai multe de câștigat.

Cum ar fi dacă am dezvolta business-uri cu gândul principal de a atrage alți competitori în piață, în domenii care necesită dezvoltare? Cum ar fi dacă am gândi mai multe afaceri ca model de franciză în loc de monopol? Mai apoi, de fiecare dată când ne-am atins scopul și am dezvoltat o piață concurențială, să încercăm business-uri noi în alte domenii care au nevoie a fi dezvoltate.

Doresc să închid acest articol cu un alt citat care îmi place și care are legătură cu ideea prezentată:

“I’m not interested in competing with anyone. I hope we all make it.” Erica Cook.

Sper ca și tu să reușești!

competition

Articol publicat în 24 FUN

8 sfaturi de la Brian Tracy pentru cei care vor să înceapă un business

De | Business, Evenimente | Niciun Comentariu

Brian TracySpuneam într-un articol anterior că obișnuiesc să ascult cărți audio în mașină. Cele mai bune pe care le-am ascultat în ultima perioadă sunt de la Brian Tracy. Îmi plac pentru că ideile sunt foarte concentrate, cu sfaturi directe și aplicabile. Ultimul audiobook pe care l-am ascultat este Make A Million: Learn How To Become A Millionaire din care am extras 8 sfaturi pentru cei care vor să înceapă un business.

În carte, Brian Tracy se concentrează pe idei despre dezvoltarea personală și profesională a oricărei persoane care dorește să devină independentă financiar, dar începând cu minutul 39 autorul oferă câteva sfaturi bune viitorilor antreprenori:  Citeste tot

Un început primăvăratic – Digital Director at Loopaa MarCom

De | Business, Marketing | 13 Comentarii

Mă retrag din echipa Triluliu și Zonga

Nu-mi vine să cred câtă vreme a trecut! M-am alăturat echipei Trilulilu acum 7 ani, chiar din primul an. Trilulilu este o firmă din care oamenii nu își doresc să plece și stiu de ce: aici sunt unii dintre cei mai buni specialiști în domeniul lor, care au învățat să lucreze eficient împreună și să facă lucrurile să se întâmple. În ultimul an am observat un real progres în partea de organizare și muncă de echipă, iar acum simt că echipa de marketing de la Zonga a ajuns la punctul pe care mi l-am dorit dintotdeauna. Trilulilu a fost școala mea adevărată și a doua casă. Vreau să îi mulțumesc lui Sergiu Biriș, în calitate de Director General, pentru inspirație și pentru cele mai bune sfaturi. De asemenea vreau să mulțumesc tuturor colaboratorilor și colegilor cu care am lucrat în acești 7 ani și pentru proiectele frumoase pe care le-am realizat împreună. Acum, a sosit momentul pe care l-am așteptat de mult timp…

Mă alătur echipei Loopaa

Echipa de conducere Loopaa

Începând de astăzi am să ajut și mai multe companii să folosească la maxim puterea online-ului, ca partener de business și Digital Director în agenția de marketing și comunicare Loopaa, alături de alți 3 profesioniști pe care îi admir și respect:

Victor Gavronschi – Director General

Cu Victor m-am întâlnit prima dată la o prezentare despre Personal Branding. Până în acel moment n-am crezut că există oameni mai pasionați de marketing decât mine, însă Victor m-a impresionat de-a dreptul. În acel moment mi-am dat seama că ne vom înțelege foarte bine. Victor a plecat în 2013 de pe poziția de Director de Marketing la Inter Cars România pentru a pune bazele agenției de marketing Loopaa, un business ambițios la fel ca directorul acesteia.

Adrian Abrudan – Strategic Director

Cele mai bune vinuri pe care le-am băut sunt de la Vin-de-vie, proiectul de suflet al lui Adi, un profesionist al gusturilor rafinate și al strategiei de business și marketing. Adrian a fost Director Executiv al companiei Proton Auto, iar începând de astăzi se alătură și el echipei de conducere Loopaa, ca partener și Strategic Director. Sunt bucuros să am alături un asemenea om de business.

Marin Gava – Creative Director

“A pune suflet în tot ceea ce faci“ este definiția lui Marin. El este omul din spatele celor mai reușite produse care ies din agenție și el este liantul echipei de creație. Marin este cel de al treilea partener și Creative Director.

Toți patru vom conduce împreuna agenția de marketing Loopaa, un business realizat din pasiune pentru domeniu, respect pentru clienți și corectitudine. Punctul nostru forte este că fiecare dintre noi am fost în locul specialistului de marketing din companie, iar în calitate de profesioniști într-o agenție vom știi mereu cum să privim business-ul și din partea clientului. Vreau sa punctez că nu suntem o agenție de publicitate, ci o agenție de marketing, care oferă servicii integrate de strategie de marketing și comunicare, digital, creație și producție publicitară.

Loopaa are în acest moment 15 persoane în echipă și peste 10 clienți, printre care și Accesa, Inter Cars România, Motul România, Turbo’s Hoet, Safeway și alții.

Dacă încă n-am avut ocazia să lucrăm împreună, dacă dorești să-ți îmbunătățești rezultatele de marketing, ROI-ul sau impactul comunicării online, îți stau cu drag la dispoziție și mi-ar face mare plăcere să ne vedem la un ceai. Aștept mesajul tău pe pe adresa calin.biris [@] loopaa.ro

descarcă comunicatul de presă

Echipa Loopaa

Destrămarea companiilor

De | Business, Insights | 4 Comentarii

destramarea companiilor
În următorii 5 – 10 ani modul în care companiile vor funcționa nu va mai fi la fel ca astăzi. Business-urile au început deja să externalizeze tot mai mult părți din structura lor către alte companii ultra-specializate, iar de aici vine “destrămarea companiilor”.

Am observat o tendință pentru dezvoltarea a două tabere, una a ultra-specialiștilor și una a conectorilor. Ultra-specialiștii sunt cei care fac un singur lucru și îl fac mai bine decât oricine altcineva. Conectorii sunt cei care știu să creeze un context pentru ca ultra-specialiștii să lucreze împreună. În viitor nu vor mai exista atât de multe departamente interne ci vor fi în schimb conectori care intermediază relația cu acești furnizori ultra-specializați. Spre exemplu, în acest moment aș putea realiza o companie IT în care să conduc doar o echipă proprie de development, iar marketingul, financiarul, HR-ul și vânzările să le externalizez. În calitate de CEO m-aș ocupa doar de servirea clienților, managementul echipei de development și relația cu partenerii.

O consecință la acest trend este aceea că brandurile vor începe să integreze și să ofere tot mai multe servicii clienților pe care îi servesc. Prin conectarea partenerilor ultra-specializați sub aceeași umbrelă, brandurile vor putea oferi tot mai multe servicii clienților ocupându-se 360° de o nevoie a acestora. Spre exemplu, brandul Zara ar putea oferi pe viitor tot managementul garderobei unui client de la naștere până la moarte, pe baza unui abonament lunar. Acest management al garderobei va presupune schimbarea hainelor în funcție de sezon, spălarea și călcarea lor săptămânală, oferirea de haine pentru diferite ocazii atunci când clienții au nevoie de ele și unde au nevoie de ele. Mai mult, compania va avea un sistem IT prin care va monitoriza ce, când și unde are nevoie acel client de serviciile ei, încât să-l servească exact atunci când are nevoie și în felul în care acesta se așteaptă să fie servit.

Despre acest trend de orientare spre servicii, te invit să urmărești videoul de mai jos.

Citește mai multe despre studiul Families of the future. Cum ți se pare această viziune?

Cele mai tari resurse de Marketing, Comunicare, Business și Leadership din 2013

De | Business, Insights, Inspiraţional, Marketing, Social Media | 4 Comentarii

Resurse marketing business leadership

Datorită vieții scurte a informațiilor postate pe Facebook, ar fi păcat să trecem așa ușor cu vederea resursele utile pe care le-am postat anul acesta pe profilul personal. Pe final de 2013 te invit să urmărești mai jos cele mai memorabile, frumoase, inspiraționale și educaționale materiale de marketing, comunicare, business și leadership pe care ți le recomand, iar dacă dorești să afli când voi scrie despre reclamele anului 2013 sau despre lecțiile de viață pe care le-am aflat în acest an, abonează-te la blog folosind formularul din dreapta.  Citeste tot