Creta este o insulă mare, pe care nu o poți parcurge pe toată în 7 zile de sejur. Fiindcă noi ne-am cazat în zona de vest, am profitat să vedem cât mai multe plaje din această parte. Eu și Laura (soția mea) suntem exploratori de plaje frumoase, astfel noi ne-am concentrat tot concediul pe găsirea celui mai fin nisip, cu apele cele mai albastre. Sper să-ți fie utile infromațiile de mai jos și să te bucuri de această insulă frumoasă cel puțin la fel de mult ca noi.
Despre Chania
Ne-am cumpărat bilete de vacanță în Creta, însă toată lumea spunea că mergem în concediu în Chania. Nu știam de ce acest oraș este așa important, însă ulterior am aflat că are 60.000 de locuitori și este al doilea ca mărime de pe insulă. De asemenea, toate drumurile din vestul insulei duc spre Chania.
Chania nu se pronunță așa cum se scrie, ci “Hania”. Abia după ce am ajuns pe insulă ne-am prins de acest lucru, auzind grecii cum pronunță numele orașului. Una din doamnele de la hotelul unde am stat, se distra împreună cu o turistă, despre cum este pocit numele.
În Chania sunt de vizitat mai multe locuri istorice însă noi ne-am petrecut cel mai mult timp în Portul Venețian, unde este plin de terase și taverne cu turiști și atmosferă de vacanță.
Unde ne-am cazat
Noi am stat în Agio Apostolon, la Hotel Elotia, chiar la periferia Chaniei. Hotelul este liniștit, are o piscină mică, iar camerele nu sunt așa mari precum apar în poze, dar potrivite pentru cei care caută doar un loc unde să se odihnească peste noapte, fără să petreacă mai mult timp în hotel (așa cum am făcut noi).
Închirierea mașinii
Poți vizita multe plaje călătorind cu autobuzul, sau făcând diferite excursii cu vaporul, însă există dezavantaje:
- pe când ajunge vaporul/autobuzul pe plajele vizitate sunt șanse mari să nu mai găsești șezlonguri libere;
- depinzi de programul vaporului și a autobuzului;
- nu ajungi pe plaje care nu sunt în circuitul turistic al operatorilor;
- nu poți opri când vrei, unde vrei, să faci poze sau să stai prin sate la taverne etc.;
Sunt și avantaje dacă apelezi la astfel de servicii, însă nouă ne place să fim mai independenți și să ne aventurăm.
Așadar, prețul pe zi la închirierea unei mașini de categorie A este de 40 euro dacă închiriezi pe minim 3 zile. Noi am avut un Citroen C1 care și-a făcut treaba cu brio peste tot unde am mers. Pentru închiriere, îi recomand pe cei de la Time Car pentru că au fost amabili, ne-au adus mașina la hotel și au avut prețuri bune (cu asigurare și aer condiționat incluse). Am închiriat mașina direct de la sediul/reprezentanța lor din Agia Marina (cândva după ora prânzului) și ne-au oferit mașina gratis pentru jumătatea de zi rămasă.
Plajele de lângă Chania
Primele 4 plaje pe care ți le prezint sunt toate în zona Ag. Apostolon, chiar în vecinătatea Chaniei.
La doar 200 metri de hotelul unde am stat am avut o plajă mică, liniștită, perfectă pentru relaxare. Apa și plaja nu au fost deosebite, chiar banale, însă avantajul acestei zone este că nu sunt valuri, este accesibilă și găsești tot ce ai nevoie pentru o zi de plajă.
Același lucru îl pot spune și despre Iguana Beach, care este chiar în lângă (la 2 min de mers pe jos) și care are terenuri de beach volei și Wi-Fi gratuit.
Plaja Kanari este chiar la periferia Chaniei. Aceasta este mai întinsă având și o deschidere mai mare, cu nisip și apă „ca la noi”, cu valuri mici, dar nu are nimic spectaculos pentru o plajă de insulă.Cu toate acestea aici poate fi un loc potrivit unde să urmărești un răsărit deasupra mării.
Plaja de la Golden Bay se află în aceeași zonă, este similară cu plaja Kanari (cu valuri, plajă și apă banală), însă este un loc bun lângă Chania unde poți urmări un apus frumos.
Cele mai frumoase plaje de vizitat în Creta de Vest
1. Stefanou Beach
Prima plajă deosebită pe care am fost este Stefanou Beach. Nu este inclusă în nici o excursie opțională, iar pentru a ajunge la aceasta trebuie să mergi cu mașina înspre aeroportul Chania, iar când ajungi în zonă trebuie să te îndrepți spre Chordaki. Aici poți găsi traseul dinspre Chania pe care l-am făcut noi până la plajă.
Ce trebuie să ții cont:
- șoseaua pănă la plajă trece prin mici sate, unde va trebui să ai grijă la orientare. Noi am avut o hartă fizică la noi;
- pe finalul drumului este o coborâre șerpuită, destul de îngustă și abruptă. La urcare va fi puțin mai greu cu o mașină mică;
- dacă ajungi după ora 19 nu mai prinzi soare pe plajă, aceasta fiind între stânci;
- dacă mergi mai repede s-ar putea să nu găsești locuri de parcare;
- din parcarea de pe stâncă, până jos pe plajă, se coboară pe o potecă încă nu foarte bine bătătorită, neamenajată. Îți recomand să ai pantofi sport la tine (sau ghete de munte);
- plaja este cu pietricele, deci îți recomand să ai încălțăminte de apă;
- în zonă și pe plajă nu vei găsi: taverne, șezlonguri, dușuri, apă potabilă, umbrele etc. Este o plajă neamenajată, deci ia la tine tot ce ai nevoie.
2. Plaja Balos
Este una dintre cele mai frumoase plaje din Creta și a doua pe lista noastră de preferințe. Plaja de la Balos este superbă datorită zonei întinse acoperite de un nisip fin (pe alocuri de culoare roz) și datorită apei de culoare verde și albastru deschis. La prima vedere am spus în glumă că arată ca un “dezastru ecologic”, datorită culorilor puternice ale apei.
Pe plajă sunt șezlonguri și umbrele, există și taverne însă nu sunt dușuri. De asemenea sunt și alte aspecte negative de care trebuie să ții cont:
- drumul din Kalivani până în Balos, este pe o coastă de munte. Acesta este doar pietrit, ca un drum de carieră, deci se parcurge foarte greu;
- după 30 min de mers pe drumul pietrit, ajungi într-o parcare mică, unde va trebui să lași mașina (dacă mai prinzi loc) pentru a parcurge încă 1 sau 2 km pe jos până pe plajă;
- pe plajă bate un vânt puternic care poate fi deranjant;
- pe parcursul zilei vin vaporașe și autobuze cu alți turiști, deci este bine să fii acolo înaintea lor.
Așadar, îți recomand să ajungi la Balos maxim pe ora 10 dimineața pentru a prinde loc de parcare, iar ulterior un loc pe șezlong pe plajă. De asemenea, să ai la tine apă, ghete de munte/pantofi sport pentru coborârea și urcarea pe jos până la plajă. Există și măgăruș taxi, dar nu este tot timpul la datorie și nu m-aș baza pe el.
Vezi care este drumul din Chania – Kissamos – Balos pentru a ajunge la plajă. În principiu, dacă ajungi în Kissamos, iar apoi urmezi drumul înainte și indicatoarele, te vei descurca cu ușurință. Partea bună este că din Chania până în Kissamos este drum național, ușor de străbătut.
3. Plaja Falassarna
Dacă și ție îți plac plajele cu nisip fin și apă albastră ca în piscină, atunci îți va plăcea în Falassarna. Este o plajă întinsă, “clasică”, dar cu apă superbă pentru înotat.
Dacă nu-ți petreci întreaga zi în Balos, poți merge pe dupămasă în Falassarna. Este ușor de ajuns acolo plecând din Kissamos. Drumul este asfaltat și accesibil. Mare atenție: nu te aventura ca noi, pe scurtături (drumul gri pe hartă), pe drumuri forestiere. Nu vei economisi timp și vei distruge mașina. Ține-te de drumurile principale, chiar dacă pare că ocolești puțin.
4. Plaja Elafonisi
Este pe departe, cea mai frumoasă plajă la care am fost în Creta. Ne-a plăcut atât de mult încât am mers două zile la rând acolo. Se poate compara cu Balos, însă este mai accesibilă, mai “îmblânzită”, cu mai multe șezlonguri și condiții mai bune.
Aceast loc mi-a lăsat senzația de “cea mai mare piscină cu nisip” pe care am văzut-o. însă, în mare sunt și zone stâncoase unde se poate face snorkeling.
Tot aici este și o zonă cu apă foarte mică, ce nu trece de gambe, unde toată lumea face poze, joacă diferite sporturi sau “aleargă pe apă”.
Puncte slabe:
- este la mare distanță de Chania;
- uneori bate puternic vântul;
- dacă nu ajungi până la 11 pe plajă sunt foarte mari șanse să nu mai prinzi șezlong.
Pentru a ajunge la Elafonisi sunt două rute dinspre Kissamos:
Varianta A, pe care o recomand la dus, trece prin munți și prin multe sate micuțe, pitorești. Este drumul cel mai scurt și mai rapid.
Varianta B, pe care o recomand la întors, merge pe coasta de vest a insulei. Pe acest drum poți surprinde priveliști superbe, dar trebuie să ai mare grija la serpentine și drumuri înguste. Pe aici parcurgi mai mulți kilometri, dar se merită experiența.
Alte aspecte de care să ții cont în Creta
- Pe fiecare plajă costul de închiriere pentru 2 șezlonguri + umbrelă este de 7 euro (fără nimic altceva inclus);
- Mâncarea la taverne este în porții mari. Nouă ne ajungea o salată + o porție de cartofi pai la două persoane. Porțiile de persoană costă între 5 și 15 euro;
- Toate plajele sunt pline de familii tinere cu copii până în 10 ani;
- La radio nu prea se prinde altă muzică decât grecească. Îți recomand să iei la tine cablu dublu jack și să-ți faci playlisturi offline în Zonga. Află aici detalii;
- Ca tipuri de turiști cei mai mulți sunt greci, italieni și nemți. Români nu prea am întâlnit;
- Peste tot este plin de INKA (supermarket) sau găsești LIDL.
Probabil că apusul se vede cel mai frumos din Balos, iar răsăritul de pe stâncile din Stefanou Beach. Dacă ai ocazia să surprinzi momentele, trimite-mi și mie o poză.
Have fun!
-
http://Website Laura