Rezultatele Online – Negru pe alb | Test2

Rezultatele Online – Negru pe alb

Există puține lucruri care mă motivează mai tare decât recunoștința că am ajutat un antreprenor sau om de marketing să devină mai bun și să își crească business-ul. Așa mi-am dat seama că a sosit  momentul să pornesc ”Online – Negru pe alb”, primul program din România de planificare de marketing online.

Marți, 13 noiembrie,  am organizat prima ediție și a fost un succes. Mi-am atins toate obiectivele privind calitatea programului și numărul de participanți, însă cel mai mult a contat feedback-ul primit. Vezi mai jos părerile participanților.

”Informația a fost foarte bine structurată și a atins absolut toate punctele importante care te ajută să îți faci un plan de marketing online corect și eficient. Pentru un începător în domeniu sau un marketer de nivel mediu (3-4 ani de experiență), acest training e un must. Chiar și pentru cei avansați e foarte bun, pentru că are o structură foarte clară ce te ajută să îți faci ordine în planul de online pe care se presupune că îl ai deja. Limbajul este accesibil, exemple au fost o grămadă.

Am primit o mulțime de materiale, chestionare, formule, grafice și multe altele care te ajută să îți faci o idee despre unde te poziționezi în acest moment și cum poți crește în online. Toate sunt foarte practice și majoritatea sunt cu aplicabilitate imediată, deci rămâne doar să identifici cele mai bune canale și unelte pentru business-ul tău și să te apuci de treabă.” Andreea Miron, Marketing Manager, Grup de Lux

”M-am simtit foarte bine la eveniment, m-a ajutat sa inteleg de unde trebuie sa incep, unde trebuie sa ma intorc sa revizuiesc anumite lucruri. Au fost prezentati exact pasii pe care trebui sa ii parcurgi pentru a reusi sa iti pui in valoarea prezenta on line.

La acest program ar trebui sa participe atat cei care doresc sa inceapa o cariera in marketing on line, cat si cei avansati, care pot afla ce anume au de corectat, de ce alte instrumente se pot folosi pentru a-si creste vizibilitatea on line.” Luca Alina, Referent Marketing, Indiflor Group 

„A fost absolut extraordinar… un fel de curs intensiv de online. M-a ajutat nu doar să înteleg cum pot îmbunătăți site-ul ci și ce pot face mai bine pe partea de Facebook, SEO, etc. Nu credeam vreodată că pot învăța așa multe în așa puțin timp! Felicitări!” Andrea Heltai, Specialist Marketing, Azimut Teambuilding 

”Aș dori să recomand cursul tău tuturor celor care vor să știe mai multe despre mediul online și regulile lui. A fost o sesiune extraordinară și astept cu nerăbdare să urnesc lucrurile în business-ul meu. De vreun an sunt pasionată de mediul online și am încercat să mă documentez și să citesc cât mai mult pe această temă, cursul tău însă nici nu se poate compara cu toate frânturile pe care le-am găsit și cărora am încercat să le dau un sens. A fost o sesiune foarte închegată, logică, lucrurile au avut continuitate și nu mi-am pierdut interesul nici macar 5 secunde. Datorită acestui curs am devenit și mai pasionată de domeniu!

Oameni buni, Călin chiar știe ce vorbește! Mergeți la cursul lui și convingeți-vă! Călin dragă, mai vreau!” Oana Vlad, PR & Sales Manager, RealRyder Romania

”Training-ul m-a ajutat să îmi organizez mai bine munca și instrumentele pe care le folosesc. Recomand training-ul mai ales persoanelor care sunt la început într-ale marketingului și au nevoie de o imagine clară asupra a ce au de facut.” Oana Gaidos, Junior Marketing Specialist, Integra HR

Mulțumesc încă odată tuturor participanților și celor care au avut încredere în proiect și l-au susținut.

Negru pe alb marketing online